vineri, 12 iunie 2009

O imagine din trecut


Acum cativa ani am gasit total intamplator, in vitrina unui magazin, o felicitare cu o coperta ce nu o pot uita si care a reprezentat si reprezinta inca pentru mine, imaginea unui crampei de fericire pura...era un camp cu maci rosii si floarea soarelui, leganandu-se in bataia vantului la poalele unui munte... In interiorul ei era un text scris caligrafic, simplu si curat si de atunci acesta a devenit moto-ul vietii mele: "lasa-ti visele sa zboare si urmeaza-le mereu..".
Recunosc ca uneori am uitat de visele mele, prinsa in valtoarea vietii cu bune si cu rele, dar incerc sa ma reintorc mereu la ceea ce am descoperit odata demult scris intre foile unui cartonas colorat. Incerc sa ma intorc la bucuriile simple, sa nu uit de dragoste, sa nu uit de prieteni, sa nu uit sa traiesc si sa iubesc chiar daca uneori nu pare atat de usor sa treci peste greutati.
Mi-am dorit mereu sa fac parte din acea imagine frumoasa, simpla si idilica si cred ca in parte am reusit. Si asta si datorita oamenilor minunati pe care i-am cunoscut de-a lungul vietii mele, a celor care mi-au fost alaturi si care m-au iubit, m-au sustinut si incurajat si a celor de la care am avut ce invata. Cred ca le datorez mult si celor carora le-am gresit si pe care i-am facut sa sufere la un moment dat, fiinca mi-au aratat ce inseamna sa stii sa iti ceri iertare, sa intelegi ca a fi umil nu inseamna sa te umilesti si ca poti rani foarte usor fara sa intentionezi asta intr-un fel anume.

Cateodata ma intrebam la ce visez? Poate ca raspunsul e ceva intim si secret, poate ca visam la ce viseaza orice om , la dragoste, la o fericire linistita si calda, sau poate ca nu...Cel mai important mi se pare ca acea imagine este acum aici, ca eu fac parte din ea si cred ca vreau sa mai raman.

Macii au ramas florile mele de suflet, cele mai dragi mie, atat de fragile si totusi puternice in caldura verii, vesitoare de drum bun si calatorie frumoasa, pasionale prin culoare, sprijinindu-se de graul auriu in soare. E timpul lor acum si maine sper sa le revad in camp, fiinca plec la drum dimineata in zori spre Histria. Mi-e dor de ei si mi-e dor de o calatorie prin Dobrogea! Asa ca...pe maine!

Un comentariu:

Paul spunea...

De cate ori nu visam sa avem un camin cald, bland si placut, la care sa tragi cu bucurie la intoarcerea spre casa, unde poti fi inteles, alintat si iubit. Cand ai puterea sa intelegi rostul macului din lanul de grau si iscusinta de-ai mangaia fragilitatea, cuvintele omului palesc in fata acestor imagini, prefer sa tac si sa revin in liniste...