De primavara

A venit primavara

S-au intors berzele! Si randunelele!

Parcurile s-au umplut de toporasi!

In piata se vinde primavara multicolora si parfumata la fiecare taraba.

Azi am trecut pe sub imensii magnolii inmuguriti din centrul orasului... Erau gri, in asteptare... Dar peste noapte isi vor imbraca crengile in rochii albe de mireasa si vor dansa sub luna, iar dimineata oamenii se vor opri sub ei cu privirile in sus si sufletul deschis ca in fata unei minuni...

Dunarea stralucea in soare, purtand in drumul ei spre mare nestemate.

Azi am lasat de tot in urma iarna grea. Si toata tristetea, toate lacrimile... Am pus pe foc toate vreascurile nearse ale iernii care a trecut...

Si am inflorit zambind odata cu florile primaverii...

La multi ani, Stefan!

Acum 8 ani la 5 dimineata ningea.

Dupa ce am amanat cat am putut momentul, am plecat la spital cu salvarea, o masina din care curgeau tablele la propriu.

Stiam ca e baiat. Nu mi-a zis nimeni dar am stiut, am simtit. Desi imi doream o fetita, stiam cu certitudine ca cel care se zbenguia zdravan la mine in burtica e baietel.

Spitalul Judetean s-a profilat sumbru peste nelinistea mea.

Toate temerile mele au fost indreptatite. Parca intrasem intr-o inchisoare: hainele jos, rasucit pe toate partile, formalitatile de facut, in timp ce tremuram umilita cu bagajul in mana.

Salonul de tortura. Si apoi travaliul. Un cosmar pe care mi-l aduc aminte si in ziua de azi de parca ar fi fost ieri.

Durerea infioratoare de pe patul de spital din fier, fara saltea si avand forma de covata, de atatea femei chinuite care trecusera prin el, unicul bec cu lumina galbena si chioara ce atarna din tavan, colega de suferinta, vorbele asistentelor, chipul doctoritelor, masa ruginita pe care am nascut un suflet. O mica minune.

Dar cel mai groaznic mi s-a parut "tratamentul" pe care mi l-au aplicat. Printre lacrimi ma intrebam daca am comis cumva vreo crima sau aduc pe lume un copil? Nu am sa inteleg niciodata de ce s-au purtat cu mine asa.

Dupa ce l-am nascut pe Stefan aveam 42 de kilograme. Cele cinci zile pe care le-am "petrecut" in maternitate au fost cele mai cumplite zile din viata mea. Nu ar fi trebuit sa fie asa. Ar fi trebuit sa fie exact invers.

Fericirea de a aduce pe lume un copil nu ar trebui sa fie umbrita de nimic.

Anii au trecut, dar amintirea acelor momente ma bantuie si azi.

Cand ma uit in ochii lui mari, negri si nevinovati sper doar sa nu isi mai aduca aminte de nimic din primele lui clipe din aceasta viata. Mi l-au aratat pret de cateva secunde, dupa care au disparut cu el fara sa apuc sa il tin in brate. L-am regasit in patutul lui mic din salon. Nici nu mai stiu cum am ajuns acolo. E o nebuloasa totala...

Nici azi nu imi vine sa cred prin ce am trecut. Ca am avut atat curaj sa aduc pe lume un copil in asemenea conditii. Probabil nu am avut de ales. Nu imi mai aduc aminte exact.

Dar azi e ziua lui. A daruit bomboane colegilor de scoala, a mancat tort, am cantat cu totii La multi ani! si a primit cadouri...

O zi de miercuri, o zi din viata lui, care a inceput acum 8 ani cu un plans zdravan si piciorusele in sus...

La timpul trecut

"O zi a trecut domol, linistita si s-a dus pentru totdeauna cu clipele ei, cu clipele noastre..."

Ionel Teodoreanu

Doar o alta zi

Sa evadezi in lume, departe de lume, pare un lucru greu.

Dimineata, la distanta de cateva ore de mers cu masina prin noapte, eram pe malul marii.

Pe drum m-a insotit luna, leganandu-se ca o luntre in apele negre ale cerului, inramata ca un tablou din iarmaroc, cand in geamul masinii din dreapta, cand in cel din stanga, dupa cum serpuia drumul prin campie...

Aurora a colorat cerul diminetii in nuante de acuarele. Am alergat pe plaja intr-un suflet si l-am vazut...era acolo facand un spectacol pe cer si in apa marii din culori, nori, reflexii, umplandu-mi sufletul pustiit, dintr-o data, asa cum face mereu. Soarele meu drag, soarele meu fierbinte...

Pescarusii dansau intre apa si si cer, parca urmand un ritual misterios.

Valurile isi cantau refrenul lor incremenit in cochilii de sidef spiralat.

Briza imi mangaia obrajii, dand gust sarat buzelor mele, rasfirandu-mi parul pe umeri, umplandu-mi-l de nisip...

Cerul intreg cu nori jucausi priviti de la inaltimea nisipului, intins pe spate cu mainile sub cap sub razele soarelui...

Din nou cu marea la picioare, infinit de mica in fata ei, infinit de mare in fata mea, infinit de mult o iubesc, fiindca ma linisteste, ma fascineaza, ma tulbura si ma face sa o pastrez in suflet.

Marea de martie e misterioasa si fermecatoare...

Si apoi prima scoica culeasa din nisip...si esti pierdut...nu te mai poti opri, parca e o vraja din care nu poti scapa, ceva care te indeamna sa mai cauti iar si iar, de parca nisipul ar ascunde comori cu mii de nestemate... Acolo un melc rasucit, apoi o scoica roz, ceva mai incolo una alba, una gri, una neagra, mari, mici, lunguiete, rotunde... Stand aplecat cu capul in jos, cu mainile cautand frenetic prin nisip parca faci un fel de terapie stranie, un fel de descantec, prins intre lumea apelor, a cerului, si al pamantului, iar orizontul pare a fi un fel de pecete de juramant...

Si apoi drumul de intoarcere...soarele vesel, campiile pierdute in zare, padurea cu viorele, satele dobrogene, Muntii Macinului si Dunarea...

Nu mai stiu ce a fost ieri...dar azi a fost o zi frumoasa de primavara...

Ceva albastru cu putin verde

Atunci cand ti se inchid toate usile iti mai raman ferestrele. Asta daca sunt mai multe. Si chiar daca a ramas doar una, tot e ceva. Iar daca o gasesti si pe aceea ferecata tot ce iti ramane de facut e sa o deschizi cumva.

Incerci zavorul, cauti cheia, o spargi in mii de cioburi in cele din urma. Lasi aerul rece si curat sa patrunda inauntru inchisorii tale, lumina sa te invaluie, soarele sa te incalzeasca, privind dincolo de orizontul inramat in canatul ei.

Dincolo de fereastra e cerul infinit de albastru. Dincolo de fereastra sunt campiile nesfarsite inverzind in primavara. Dincolo de fereastra e lumea toata nestiuta, sunt copacii infloriti, sunt toti oamenii pe care nu i-ai cunoscut si care iti vor zambi intr-o zi. Sunt toti cei care te-au ranit si pe care trebuie sa ii infrunti. Dincolo de fereastra e singura lume care exista.

Dincolo de fereastra e primavara...

P.S. Cineva m-a rugat sa postez o fotografie cu ceva albastru si ceva verde...asta ca sa mai uit de rosul din ultima vreme...din nou le multumesc tuturor acelora care imi sunt alaturi si ma fac sa cred din nou in mine si in puterea zilei de maine!

Despre suferinta si despre iertare

Oamenii isi fac unii altora lucruri cumplite.

Una este sa te consolezi cu credinta in Dumnezeu, alta e sa te impaci cu ele...

Life for rent

Viata de inchiriat

"Nu am gasit niciodata un loc pe care sa-l numesc "acasa"

Nu stau prea mult intr-un loc ca sa reusesc

Imi cer scuze, inca o data, fiindca nu sunt indragostita

Dar asta nu ma supara

Caci inimii tale oricum nu-i pasa...

E doar un gand...numai un gand...

Dar daca viata mea e de inchiriat

Si nu invat sa o cumpar

Atunci nu merit mai mult decat primesc

Pentru ca nimic din ce am nu este cu adevarat al meu...

Intotdeauna am crezut ca mi-ar placea sa traiesc la tarmul marii

Sa calatoresc singura prin lume

Si sa imi traiesc viata mult mai simplu

Nu am idee ce s-a intamplat cu acel vis

Pentru ca aici nu a ramas nimic care sa ma opreasca...

E doar un gand...numai un gand...

Dar daca viata mea este de inchiriat

Si nu invat sa o cumpar

Atunci nu merit mai mult decat primesc

Pentru ca nimic din ce am nu este cu adevarat al meu...

Intre timp inima mea a devenit un scut si nu o sa il las jos

Intre timp a ajuns sa imi fie atat de frica...asa ca mai bine nu mai incerc...

Ce pot sa spun...Inca sunt in viata..."

Eu nu mai sunt

Soarele meu a apus.

S-a dus incet si tacut, dincolo de orizontul intunecat. A lasat in urma pe cer, destramate, visele mele, ca niste fuioare de fum sangeriu, ca si cum nici nu ar fi fost.

Se lasa noaptea.

Rasare luna ca un sicriu de argint plutind in deriva in apele negre si sinistre ale noptii, purtand un trup de lumina spre moarte.

Singura stea de pe cer, undeva in stanga jos e un reper sigur catre iadul cel mai adanc...

Eu nu mai sunt. E doar o umbra tot ce sunt. O umbra ratacind prin noaptea neagra fara stele si fara sfarsit...

Noapte buna!

Undeva jos, undeva sus

Nefericirea e o stare de bine!

Cand esti pe fundul prapastiei stii ca mai mult de atat nu poti cadea. Poti eventual sa strigi dupa cineva sa iti arunce o franghie, sa te traga afara la lumina, catre cerul albastru, inalt...

Sau poti orbecaind sa incerci sa urci singur la suprafata. Sau mai poti ramane acolo o vreme...sa iti lingi ranile...

Nefericirea te faci sa simti ca esti inca in viata, te doare atat de mult, incat nu poti ignora asta. Iar amintirea unor clipe fericite transforma durerea in delir.

Nefericirea e constructiva. E inspirata. Te face sa doresti, sa urasti, sa plangi, sa fugi, sa creezi, sa simti...cui naiba ii pasa de cei fericiti? Nefericirea, cu dramele ei, e cheia marilor creatii ale lumii...

Nefericirea are in ea ceva bun. Precum are un inceput trebuie sa aiba si un sfarsit. Deci, nefericirea e optimista! E, in sinea ei, o asteptare in stare latenta...

"Primavara deprima mai tare ca toamna"...oare asa o fi?

Dimineata de martie

Cafeaua s-a racit pe masa.
Painea a sarit din toaster.
"La revedere, mami!" mi-a spus iesind pe usa, in drumul lui spre scoala...
Aceleasi ferestre mari pe care azi nu intra soarele.
Aceleasi gesturi...aceeasi oglinda, din fiecare dimineata a ultimilor ani, in care ma privesc, grabita, urmand aceeasi rutina de fiecare zi...
Aceeasi pereti...fotografiile in care zambesc...de ce nu recunosc nimic?
Din care viata fac parte toate?
Oare traiesc?
Sau sunt doar o umbra vie?...
De unde senzatia de plutire peste gol?
Inchid usa in urma mea si pasesc printre oameni. Din nou. Ca in fiecare dimineata.
Cerul e de plumb greu. Frigul de martie ma insoteste ca un tovaras credincios... Cat de aproape imi pare acum povestea fetei mosului imbracata in rochia ei de hartie, infruntand gerul cumplit de la inceput de primavara si ura Babei Dochia...

Despre sfarsit

Sunt ceea ce sunt...

Nu ma pot ascunde.

Nu pot sa mai respir.

Simt ca ma sufoc.

Nu imi gasesc linistea. Sunt intre doua lumi, dar niciunde...

Nu pot sa schimb nimic. Nu pot sterge amintiri, nu ma pot ascunde de mine insami, dar nici nu ma regasesc nicaieri...

Vin din intuneric, orbecai inca pe margini de prapastii, alaturi de golul infinit, nu gasesc lumina...oare atat de departe e?

Nu aud pe nimeni, e totusi e un tumult nesfarsit in jurul meu...sunt printre oameni, dar ratacesc aiurea printre ei...

Sunt ceea ce sunt acum...si nu imi aduc aminte aproape nimic despre mine...

Incerc sa fug din mine insami, incerc sa las in urma tot, dar ma ajung din urma, ma trag inapoi, intr-un vartej ametitor, ma sfasie, ma ranesc, nu ma lasa sa merg mai departe...

Despre durere

Soarele in camp...

Moare incet, sfasiind campia cu ultimele lui raze...prea slabe sa imi incalzeasca sufletul...

Ranile uitate, sangereaza iar...

Campia se transforma dincolo de privirea mea, intr-o mare fara valuri, o mare nesfarsita, o mare neagra, adanca, plina de amintiri, o mare de lacrimi amare.

Drumul gri serpuieste prin campie, e un drum care nu duce nicaieri...oare unde plecasem? Unde vroiam sa ajung? La cine, la ce?

Soarele in stanga mea...m-a oprit din drum... Nu stiu de ce. Poate ca stia ca la capat de drum nu ma astepta nimic. Ceea ce cautam nu era acolo. Nici inapoi. Era in mine insami, o cautare, o asteptare si mult frig. Oare va veni vreodata primavara cu adevarat?

Ramas bun

"Ramas bun!...

Anii mei tineri au sunat a cantec dar am trecut pe langa ei si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear..."

Ionel Teodoreanu

"De ce iubim femeile"

"...Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutiile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive, nu din perversitate, ci ca sa iti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta...Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca isi deseneaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat....Pentru ca..."

Mircea Cartarescu

Dincolo de fereastra

"Stii sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc, ducand si aducand primavara? Stii ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic? Sunt acolo si intre cele fara fiinta, o apropiere si o departare in preajma ta. Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunerecul fara fund."

Ionel Teodoreanu

Despre primavara

Acum doua zile, am gasit primavara intr-o cladire, la etaj, undeva intr-un birou cu ferestre mari, pe care intra soarele...inauntru erau trei fete frumoase si vesele ca niste randunele in lumina diminetii...

Am petrecut cu ele cateva clipe minunate...

Le-am lasat in urma, dar am luat cu mine zambetul lor, ca pe cel mai frumos martisor al primaverii...

De Martisor

Pentru ele...

Gaby, Nicoleta, Semy, Marie- Christinne, Silvia-Elena, Cristina, Natalia, Elena, Ioana-Ortansa, Lavinia, Oana-Roxana, Madalina, Sonia-Sanziana, Ana, Nina, Mimi, Tina, Arlinda, Raluca, Maria, Claudia, Anisia, Amalia, Mirela, Mihaela, Camelia, Corina, Eleny, Cornelia, Bianca, Monica, Iulia, Meda, Anca-Elena, Dana, Mirela-Luiza, Luminita-Adina, Amy, Simona, Magda, Roxana, Carmen, Adina, Emilia, Victoria, Alina, Wanna, Emese, Anca, Liliana...sper ca nu am uitat pe nimeni...

Ordinea este pur aleatorie...

Pentru ele

Pentru ele...

Pentru ca sunt magice.

Pentru ca stau sub soare si stralucesc.

Pentru ca sunt ca apa rece si repede de munte, cand le privesti iti vine sa le sorbi dintr-o data.

Pentru ca isi imbraca trupul in rochii, fluturand in vantul cald de primavara precum primii fluturi multicolori...

Pentru ca sarutul lor e atat de dulce.

Pentru ca dau viata, pentru ca sunt a celorlalti, dar nu isi apartin.

Pentru ca viseaza...pentru ca sunt cu capul in nori, desi traiesc pe Pamant...

Pentru ca nu pot trai fara dragoste. Pentru ca dragostea e singurul lor Univers...