vineri, 23 decembrie 2011

Lista de Craciun

Dragoste Fiindca nu as avea nimic altceva fara ea!
Liniste si armonie Pentru ca traiesc intr-o lume nebuna!
Iertare Nu e pentru oricine puterea iertarii, dar e de nepretuit!
Pasiune si dorinta De a trai fiecare clipa ca si cand ar fi ultima, fiindca mereu imi pare ca trec pe langa ultimele clipe...
Puterea sa merg mai departe, tot inainte, fara sa fiu tentata sa ma tot uit inapoi...
Sanatate Fara nici o explicatie.
In rest, aproape ca am tot ce mi-as putea dori!
Va doresc un Craciun Fericit din toata inima mea!

duminică, 11 decembrie 2011

De dincolo de vis

Nu cauta cuvinte potrivite
Cand nu ai nimic sa-mi spui
Nu spune nimic,
Lasa-ma sa visez!
Dincolo de tacerile lungi
E tot ce vreau sa stiu...
Aproape adormita pe umarul tau,
Alunecand incet in vis
Iti aud inima batand
Atunci cand
E liniste intre noi...

duminică, 13 noiembrie 2011

Haiku de toamna

"valuri, matase
acopera ceruri
zile de toamna..."
M.T.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Emotie de toamna

"A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta..."
Nichita Stanescu

duminică, 30 octombrie 2011

Joc de toamna

Toamna mea si-a rasturnat toate culorile de jos in sus, si-a risipit toate frunzele de sus in jos, inventand un joc naucitor, rostogolindu-mi in cale fructele ei dulci si amare...

miercuri, 26 octombrie 2011

Poveste de toamna

Maramuresul e un loc care spune multe povesti...
Dar reflectat in privirea ei a devenit un taram magic.
In ochii nevinovati si sufletul pur al copiilor e toata bunatatea lumii. Si pierzandu-ma cu totul in albastrul ireal al ochilor ei am uitat de rautatea lumii...
Alti ochi negri si mari ma priveau azi noapte licarind in intuneric. Si in lumina lor am gasit toata dragostea, uitand din nou de rautatea nesfarsita a altora.
Exista pe lume locuri de poveste. Exista oameni care spun povesti fara sa rosteasca nici un cuvant. Si fericiti sunt cei ce stiu sa le asculte!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Ape adanci

Pe care plutesc visele noastre...

Pe fundul carora zac esuate corabii cu incarcaturi pretioase...

Ape adanci si atat de limpezi pe vreme frumoasa... In care se oglindesc toate clipele fericite, unice ale vietii noastre... Si reflectate de lumina soarelui, se pierd catre alte maluri, purtate de valuri una cate una...

Ape tulburi pe vreme de furtuna...

Ape adanci, in care ne scufundam toata durerea, ne inecam toate tristetile, dezamagirile, sperand sa nu mai iasa niciodata la suprafata...

Calatori pe pamant ajungem pe tarmuri pe care am vrea sa poposim la nesfarsit, dar ne lasam dusi de val, ne lasam purtati de vant, fara sa stim ce ne asteapta dincolo de linia orizontului...
Traim? Nici noi nu mai stim...

sâmbătă, 30 iulie 2011

Narcotic





















Ratacind innebunita, pe coridoarele intunecate ale fiintei mele am descoperit un tezaur de locuri, de senzatii, pe care nu le-am banuit a exista vreodata... ascunse prin unghere din care tu le-ai scos la lumina...

sâmbătă, 23 iulie 2011

Parallel worlds

"Crezi in coincidente?" ma intreba de curand cineva care mi-e foarte drag....
Dintre miile de momente ale vietii cu infinitele ei variabile, ce posibilitati exista cu adevarat ca lucrurile sa ia o anumita intorsatura? De ce urmam o cale si nu alta? Nu stiu...nu am nici o explicatie. Nici nu stiu daca vreau sa am una.
Cred in semne. Si chiar si atunci cand nu le vad fiindca sunt prea orbita sau ratacesc prin intuneric, ele mi se arata dintr-o data atat de evident, incat nu mai am cum sa le ignor... De ca si cum ar sta sub un felinar sau in lumina cruda a soarelui din mijlocul verii.
Si atunci incep invariabil, sa derulez tot firul incalcit de momente, de franturi, de miracole, de sentimente pe langa care am trecut...
Si parea ca traim in lumi paralele. Eu si tot restul... Eu undeva sus cu capul in nori, iar undeva jos, dar nu foarte jos, restul lumii...

joi, 21 iulie 2011

Au fost, sunt, vor fi...

Orele vietii noastre.
Masurate si impartite in franturi compun si recompun clipe care nu se mai intorc, desi raman acolo ca niste martori nevazuti ai existentei noastre. Cand si cand ne mai amintim de ele, daca ne mai amintim. Alteori le aruncam intr-un colt de suflet si incercam sa le ingropam sub piatra funerara a unui viitor plin de alte clipe. Cand va veni. Si atunci cand vine nu il recunoastem. Traim masurand si impartind din plin orele vietii noastre prezente intre ce a fost si ce va fi.
Ce a fost, a fost! Ce va fi, va fi...
Cat va dura ceea ce e acum? Stim ca putem face sa dureze o vesnicie sau putem sa risipim tot intr-o clipa si asta facem, nu-i asa?

duminică, 10 iulie 2011

Heartbreak Hotel























Cand ingropi totul dincolo de ferestrele tale si te abandonezi realitatii ca unica forma de existenta, e ca si cum ai capitula?


Dincolo de perdelele falfaind in penumbra trecutului, despuiata, inima ar parea ca are aceasi forma, aceeasi consistenta, aceasi ardoare, dar probabil in lumina cruda a diminetii, dupa lunga noapte a pierderii ei, s-ar arata cu toate cicatricile sangerand ridicol...

Incet se asterne linistea. Coboara in mine si in jurul meu fara zgomot, ca o cenusa, ramasitele unei vieti ce a fost. O liniste ca de mormant, si mult mai cumplita decat tot ce mi-a fost dat sa aud vreodata...

sâmbătă, 25 iunie 2011

Undeva in lume



Cum reuseste parfumul teilor, ploaia calda de vara si lumina dulce a asfintitului sa faca uitate toate cele care le purtam in suflet si dor atat de mult?
Ce mistere se ascund departe, dincolo de linia tremuranda a orizontului?

miercuri, 15 iunie 2011

Magic summer


"Cat de dulce am ratacit din camp in camp si am gustat din a verii mandrie!"

Wiliam Blake

marți, 14 iunie 2011

Florile verii

Imi coloreaza visele,
Imi parfumeaza noptile,
Imi lumineaza sufletul.
Adorm cu florile verii pe tample
Si alunecand in vis
Ma pierd tot mai departe
Intr-un noian de forme fara forma
Intr-un cantec ca o adiere
Intr-un miracol de parfum, lumina si culoare...

vineri, 10 iunie 2011

Cand iarna e departe


"Pe harfa rasturnata a ierburilor tale, Vara, trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec si tremurul mainii care-l cauta..."

Ionel Teodoreanu - Lorelei

Hypnotic


Unde se termina primavara si cand incepe vara?
Orizontul are culoare de sange si parfum de iarba cruda...
Alunec ca intr-un vis intre florile rosii si in timp ce pamantul se invarte si cerul urca si mai sus imi aduc aminte ca undeva, candva, departe in lume cineva ma striga pe nume...

duminică, 5 iunie 2011

Doar o zi...


Dimineata vesela de vara.
Dealurile Dobrogei, unduindu-se lenes, ca valurile verzi a unei mari adormite sub soare. Micul oras dunarean, cu totul altfel de parca l-as fi vazut prima oara. Cu degetelele si nasurile lipite de sticla acvariului, privind pestii multicolori, doua perechi de ochi mari unii albastri, ceilalti negri.
Pranzul, undeva sub un plop batran care face o umbra deasa langa o margine de rai. Frunzele lui se ating in treacat undeva la inaltime cu cele ale unui nuc tanar.
Cat vezi cu ochii, pierzandu-se colorat in departare, spre orizontul inundat de lumina, campurile de grau ca smaraldul, in care se amesteca ametitor rosul macilor si violetul unor flori care le trec copiilor de umeri... Culcata in iarba ii privesc cum se departeaza in timp ce culeg flori, ii aud razand... Deasupra mea crengile infiorate de vantul domol de la amiaza, lasa sa se intrevada cerul de un albastru ireal pe care sunt rasfirati cativa nori. E o clipa de fericire pura, nealterata de nimic. Totul e atat de simplu si firesc de parca as fi acolo dintotdeauna. Parca nu ar fi nimic nici inapoi, nici inainte...
Iar in acel moment am stiut ca as putea sa raman asa o vesnicie ascultand copiii cum rad sub soarele cald de la inceput de iunie, privind ierburile multicolore leganandu-se incet in bataia vantului, urmarind printre gene soarele furisandu-se dincolo de ramurile plopului cu scoarta aspra napadita de licheni aurii...
Si in acea clipa unica mi-am simtit sufletul plin cu toata dragostea din lume...

luni, 23 mai 2011

Seara de mai



In seara asta aerul miroasea dulceag... Si odata cu noaptea care se lasa incet peste umerii mei goi, o noapte nefiresc de calda pentru luna mai, mireasma florilor de salcam si castan invaluindu-ma cu totul, mi-a adus aminte de copilarie. Parca am intrezarit si teii inflorindu-mi sub tample... Dar nu stiu de ce, parfumul acesta nepamantean si obsedant m-a purtat catre mormantul bunicilor mei...

Sub pamantul noptilor, florile vestede isi dorm somnul de veci...
Galatiul, poate fi, chiar si intr-o noapte calda de primavara, dezarmant de trist...

duminică, 15 mai 2011

Return home

Revenirea.
Dintr-o lume inundata in lumina si scaldata in culori suprasaturate.
De ce trebuia sa fie atat de bezna aici?
Inca ma intreb inutil si cu naivitate desigur, cum reusesc uneori, sa fie zilele vietii mele, atat de diferite una de alta si cum se pot schimba unii oameni asa, peste noapte...
Si lumea mea, asa cum o stiam, sa se dea cu totul peste cap intr-o singura clipa. Dar poate ca era asa dintotdeauna, numai ca nu am vrut sa o vad asa cum e de fapt... Si poate ca unii oameni asa au fost asa mereu si eu nu am stiut, nu am vrut sa stiu, nu am vrut sa cred, ca pot fi alfel decat in perceptia mea.
Si inca odata, a mia oara, ma intreb, de ce?

sâmbătă, 7 mai 2011

Love in Madrid


Uneori ceea ce cautam e mai departe decat credem...sau capata alta dimensiune...
Uneori e doar reflectarea imaginatiei noastre. Sau ceea ce proiectam in interior.
Alteori...

duminică, 1 mai 2011

De drum bun

Nopti dinaintea marilor plecari...

Nopti de nesomn, pline de vise cu ochii larg deschisi.

Eu nu o sa stau niciodata in colivie. Oricat de frumoasa si aurita ar fi ea. Eu o sa strabat drumurile neobosita, o sa calatoresc acolo unde ma poarta gandul, o sa imi las visele sa zboare si am sa le urmez...

O sa ma intorc, ca apoi sa plec iar. Fiindca lumea intreaga imi apartine, fara ca eu sa fiu a nimanui si nici a unui loc anume...

Casa mea e sufletul meu si tot ce port in el.

Iar sufletul meu va ramane mereu un calator in zbor, peste tot si peste toate.

miercuri, 27 aprilie 2011

Release

Remarc cu durere si invariabil cu dezamagire ca, oamenii traiesc o mare drama in vietile lor. Pline de explicatii concrete, de calcule in care sunt implicate si invocate relatii sociale, copii, afaceri, acte, case, prieteni, prejudecati, rate la banca, ani de trai in comun, temeri justificate sau nu, oamenii isi traiesc vietile, privandu-se de ceea ce mai important - punctul de plecare la toate de mai sus si anume dragostea.

Cand mai exista dragoste, atunci inseamna ca mai exista o sansa. O sansa pentru orice.

Dar cand nu mai e, ce mai e de fapt?Mai nimic.

Cineva imi tot spunea ca ramane respectul. Asa, si? Pot sa am si un munte de respect, dar daca tot muntele acela e doar un imens sloi de gheata, atunci ce sa fac cu el?

Altcineva imi spunea ca ramane prietenia. Putem fi buni, cei mai buni prieteni, dar cu cati dintre prieteni dorm umar langa umar, in acelasi pat, seara de seara, ani la rand?... Si care prieten, oricat de bun ar fi el, ma saruta mereu de noapte buna?

Se pare ca desi e confortabil sa fii respectat si sa ai langa suflet un prieten, asta daca mai ramane respect si din fericire mai exista prietenie, nu ne este deajuns...

Atunci de ce mai continuam? Ce mai speram de fapt? Sa se intoarca dragostea? Dar unde a plecat? Si daca a plecat, oare nu s-a dus pentru totdeauna? Oare de cate ori am incercat sa o aducem inapoi? Si de ce nu s-a mai intors? S-ar mai intoarce vreodata?

De ce se mint oamenii cu atata inversunare? Ma gandesc la cei din jurul meu. Pe mine m-am lasat demult in urma.

Stau si asteapta. Nici macar nu stiu prea bine ce. Poate o schimbare. Una radicala...

Ar vrea ceva, dar "ceva" nu are cum sa vina la oamenii inchisi dupa gratii, care deja poarta mai multe poveri decat pot duce si au umerii incovoiati cu ele. Ba inca tarasc legate de picioare si pietre de moara. Si cea mai grea pare sufletul neimpacat cu toate cate sunt in viata lor. Din umeri ar trebui sa le creasca aripi cu care sa poata zbura, iar piciorul descult si liber sa-i duca acolo unde ii poarta pasii necunoscutului...

Ce ii impiedica sa se elibereze de durere? De povara unui suflet chinuit si neimpacat?

Intr-o carte pe care tocmai o citesc, am descoperit sub forma unui zicale ca "Cine seamana asteptare, culege dezamagire!" Mi se pare foarte adevarat!

E greu sa iei decizii. Mai ales cu inima. Mai ales cand in joc e viata noastra si tot confortul moral si social care o alcatuiesc.

Dar oare inima noastra se va simti mai confortabil intr-un spatiu din ce in ce mai stramt, care se va micsora atat de mult, pana nu va mai avea nevoie de el, absolut deloc?

duminică, 24 aprilie 2011

Crysalide



Dincolo de mine e ecoul lumii...

Si eu sunt departe de toate.

Si toate sunt atat de departe de mine de ca si cum nici nu ar fi...



sâmbătă, 9 aprilie 2011

Roma in bloom

Acum cateva zile m-am intors de la Roma. A fost o vacanta de neuitat.

Primul lucru pe care imi amintesc ca l-am auzit despre Roma, acum multi ani in urma, pe vremea cand eram doar un copil, e ca acest oras e un muzeu in aer liber. Roma e mai mult decat atat. Respira emotie la fiecare pas. Pe acele pietre pe care am calcat eu, au umblat oameni care au scris cateva pagini de istorie universala...

Am gasit Roma inflorita. Sub cerul curat si de un albastru stralucitor, pietrele spuneau mii de povesti. M-am simtit ca o printesa. Am vazut muzee la care visez din copilarie, picturi si sculpturi pe care le stiam din albumele cu pagini lucioase din biblioteca parintilor mei si despre care am invatat in anii petrecuti in liceul de arta.

Am cutreierat strazile orasului de dimineata pana seara tarziu, am facut fotografii, m-am rasfatat cu delicioasele retete din bucataria italiana, am cumparat suveniruri pentru cei dragi si am vorbit cu localnicii.

Iubesc Italia. M-am indragostit de ea iremediabil inca de anul trecut... Pot spune ca e cu adevarat o poveste de dragoste! Si o sa vi-o dezvalui incetul cu incetul...

miercuri, 30 martie 2011

Doi si restul lumii


Uneori capatul lumii e mai aproape decat credem. Totul e sa pornesti intr-acolo...

Azi, pret de cateva clipe foarte frumoase am atins acel punct de pe harta mea...

marți, 29 martie 2011

Gand de duca



Unele zile trec ca o parere...nici nu simt cand zboara orele, clipele, si raman in urma lor, intrebandu-ma cum le-am risipit.

Si apare din nou acea dorinta. E dureroasa, si ma simt vinovata, de parca as fugi, de parca as fi lasa, fara sa imi dau prea bine seama de ce.

Sa fug! Sa plec departe! Unde? Nici nu stiu prea bine, nici nu conteaza...sa plec, doar sa plec, sa ma ascund de toate, sa nu mai stiu nimic, sa ma pierd undeva spre capatul lumii. Cat de de departe e capatul lumii?

Sa incalec calutul din poveste, care ma asteapta linistit, iar el va prinde aripi si ma va purta ca vantul si ca gandul, acolo unde nici nu gandesc...

joi, 24 martie 2011

O lectie de viata


Nu am scris niciodata despre asta. Nici nu stiam daca o voi face vreodata. Dar, cred ca ziua de azi, e una din acele zile din viata.

Acum noua ani, intr-o dimineata in care ningea, l-am nascut pe Stefan. Desfasurarea evenimentelor acelei zile se gaseste povestita aici, exact cu un an in urma...

Se spune ca nu putem alege nimic pentru copiii nostri. Nici cum vor arata, nici daca vor fi fata sau baiat, nici daca vor fi sanatosi, norocosi sau inteligenti... poate unii ma vor contrazice. Tot ce putem alege pentru ei e un nume care sa-i calauzeasca prin viata.

Nu am putut alege nimic pentru Stefan...

La 3 ani si jumatate diagnosticul a sosit sec, confirmandu-mi temerile cele mai sumbre: ADHD cu note autiste, intarzaiere in limbaj cu dificultati de adaptare.
Au urmat vizite la doctori diferiti, in orase diferite, evaluari peste evaluari, medicatie, sedinte de psihoterapie, logopedie, ani de zile...

E foarte greu de explicat in cuvinte ce simte un parinte in acele momente. E cumplit sa duci o lupta cu toate: cu neputinta, cu disperarea, cu sentimentele de vinovatie, nestiind de fapt cu ce ai gresit, cu prejudecatile, cu birocratia si ineficienta sistemului medical romanesc, cu reactiile la tratamente care iti transforma copilul intr-un cobai, cu tine insuti in cele din urma. Dar, cel mai greu e sa te lupti cu rautatea oamenilor! Am schimbat patru gradinite, toate private si am cautat cu disperare o scoala in care Stefan, sa nu se simta exclus. Ne-am confruntat cu mii si mii de bariere, inclusiv cu prejudecatile oamenilor, cu parerile lor contradictorii, fiindca intotdeauna altii stiu cum e mai bine sa procedezi.
Si toate astea in timp ce trebuia sa ne pastram mintile intregi, sa mergem la serviciu si sa ne comportam ca si cum nimic nu s-ar intampla.

In toti acesti ani m-a incercat toata gama de sentimente si trairi omenesti. Uimire, neincredere, ura, furie, disperare, nepasare, frustrare, abandon, agonie, confuzie, durere, neputinta, recunostinta, fericire, bucurie, tandrete, dar si foarte multa dragoste. Dragoste pentru Stefan care traia linistit in lumea lui, nestiind de ce ne agitam noi asa....

Am incercat sa nu mai consider vinovata, abandonandu-ma durerii ca si cum as avea o cruce de purtat. Am renuntat la medicatia pe care i-o dadeam lui Stefan. Fiindca nu aducea nimic bun, ba din contra. Am incetat sa mai plang si sa ma mai plang. Si in cele din urma am renuntat sa traiesc permanent cu teama in suflet. Am renuntat sa imi fac iluzii. In schimb, nu am renuntat la speranta. Speranta ca un viitor mai bun il va astepta pe copilul meu.
Iar in pofida rautatii nesfarsite a lumii in care incercam sa supravietuim, nu am renuntat sa traiesc, sa imi vad de viata mea. Nici un copil pe lumea asta nu iti cere sa te sacrifici pentru el, nu vrea sa devina o povara. Si in cele din urma am inteles ca nefericirea mea, il face nefericit. Plangeam deseori si cu manutele lui mici si calde si imi stergea lacrimile de pe obraji, si spunea incet "Mami, nu plange!"... Si intr-un sfarsit am realizat ca baietelul meu nu mai trebuie sa ma vada asa...

In ziua de azi e o minune sa ai un copil sanatos. Un copil sanatos nu e bun dat, nu e un merit personal. Eu nu fumez, nu beau alcool, mananc sanatos, am o viata echilibrata. Si totusi s-a intamplat. Nu o sa stiu niciodata de ce, cauzele care pot determina acest diagostic sunt multe si diverse si oricum nu se stie nimic concret nici in ziua de azi. Din nefericire numarul copiilor cu ADHD si cu autism este din ce in ce mai mare de la an la an.

Am prieteni care au copii cu autism, sindrom Down, ADHD, hipoacuzie... Sunt oameni ca noi toti ceilalti. Nu sunt niste proscrisi. Nici ei, nici copiii lor. Atunci de unde atata rautate pe lume?

Copiii sunt un miracol. Numai ca ei vin de la Dumnezeu, nu de la noi, iar daca vin de la Dumnezeu, de ce sa ii condamnam?

Stefan e un copil cuminte si bun. Nu intelege ce e rautatea decat atunci cand aceasta isi arata chipul. Copiii uneori pot fi extrem de cruzi. Dar ce ne facem cu adultii? Traim intr-o lume competitiva in care ni se spune si ni se cere mereu sa fim mai performanti. Din nefericire in goana noastra dupa reusita, nu mai avem ragaz si dispozitie sa fim intelegatori, altruisti, sa avem o minte si o inima deschisa...in schimb avem timp si chef de de rautati, de barfe si de judecati...

Vine Pastele...
Acum ceva timp in urma s-a nascut un copil. Un copil care mai tarziu a luat asupra Lui toate pacatele lumii. Probabil, Isus, la vremea Lui a fost considerat un ciudat, un nebun, a fost un neinteles, caci putini au vazut dincolo de imaginea lui simpla, pe adevaratul Mantuitor al Lumii...

Cu fiecare copil care se naste, se naste un miracol pe lume, o noua sansa, o cale spre mantuire. Dar mantuirea poate avea chipuri atat de diferite....

luni, 21 martie 2011

"Ce e val, ca valul trece..."


"Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val, ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama
Tu ramai la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu aseaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Cand cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine..."

Glossa
de Mihai Eminescu

duminică, 20 martie 2011

Sunt aici



Se intorc de dincolo de iarna. Una cate una. Mai intai apar ca o iluzie, ca inceputul unui gand, ca fluturarea gratioasa a unui fald de rochie din timpul unui dans...
Apoi vin in stoluri, odata cu primavara.
Gandurile bune. Sperantele.
Au iernat in departari calde, cuibarite intr-un colt de suflet.
Dar acum, ca s-au topit zapezile nesfarsite, iar zilele sunt lungi si insorite, pot sa se intoarca...

vineri, 18 martie 2011

Lumi pararalele




















Trec in viteza pe langa mine, aproape fara sa ma observe, grabindu-se sa ma judece, sa ma umileasca, incercand sa ma improaste cu noroi, si apoi pleaca mai departe nestiind ca la capatul drumului ii asteapta o fundatura.

Eu nu traiesc in lumea lor.
Eu traiesc in lumea mea.

Abia ma mai misc si ma opresc deseori sa imi trag rasuflarea, fiindca aerul e greu de respirat. Drumurile pe care mergem uneori si eu si ei se intalnesc si atunci in urma lor ramane numai amaraciune.

Plec mai departe.
Poate ca traiesc intr-un alt secol.
Poate ca lumea mea e ireala.
Poate ca ar trebui sa ma trezesc. Sa vad ceea ce nu vreau sa vad, chiar daca am ochii larg deschisi. Sa aud tot ce se spune si ce nu se spune si sa nu raman surda la toata rautatea lumii. Sa arunc cu pietre si eu la randul meu. Sau poate ca nu. Sau sa intorc si celalalt obraz?

Nu stiu de ce uneori ma simt atat de departe de tot si de toate... Alteori reusesc sa ma raneasca, sa ma faca sa ma doara, sa imi arate cat de vulnerabila pot fi.

Incerc sa urnesc din loc o parte de lume. Partea ei cea mai buna. Sa schimb ceva in viata mea si a celorlalti. Uneori reusesc. Si atunci mi se pare ca oricat de incet s-ar misca lucrurile tot e ceva, tot se numeste ca e o reusita. Ma face sa merg mai departe. Asa cum unii oameni ma fac sa merg mai departe. Acei oameni fac parte din lumea mea.
Din ceilalti ramane doar praful ce-l starnesc in urma lor...pana se pierde si acela cu totul in pustiu...

joi, 17 martie 2011

Noi, cei care am mai ramas

Suntem din ce in ce mai putini... Cu fiecare zi. Am ramas singurii care isi amintesc cum e sa ai crengi intinse visator si naiv catre cer.

Din restul au ramas doar niste cioturi, frante de ura care i-a curmat... Constat cu durere ca rautatea lumii nu are limite. Ma lupt cu ea in fiecare zi. Nu o sa ma doboare. O sa ma faca sa imi intind ramurile si mai sus. Spre soarele cald, spre cerul albastru, care uneori pare atat de gri.

Intotdeauna va fi cineva care va vrea sa iti franga visele. Asa cum intotdeauna se va gasi cineva sa creada in tine si in visele tale.

Mereu va fi cineva care va vrea sa te arunce in furtuna, sa te vada doborat la pamant. Dar privind la padurea din jurul tau, descoperi ca nu e plina numai de uscaturi... Mereu va exista cineva se va bucura ca infloresti sub cerul nou de primavara.

Suntem din ce in ce mai putini. Dar inca suntem aici. Si vom mai ramane ceva vreme...

Amintiri din iarna ce a fost


Pentru ca a trecut prin sufletul meu atat de frumos...

miercuri, 16 martie 2011

Ultimele zapezi si primele ganduri


"Viata este ceea ce ti se intampla, in timp ce esti ocupat sa iti faci alte planuri..."
Mi se pare mie sau John Lenon chiar avea dreptate?

marți, 15 martie 2011

Calatorie de primavara


Plutesc pe deasupra tuturor
Si ma legan intr-un echilibru fragil...
Sub mine parfum de pamant reavan si petale
Deasupra crengile inmugurite si undeva si mai sus
Cerul atat de albastru cu soare prieten...
Imi caut o cale si inca nu o gasesc
As putea sa-mi intind aripile mici si sa zbor
Sau as putea sta suspendata asa la nesfarsit
Intre cer si pamant, intre anotimpuri,
Legandu-ma in acelasi echilibru fragil...

duminică, 13 martie 2011

Parfum de primavara




















Muntii Macinului. Primavara dobrogeana. Alaturi de prieteni vechi si noi.

Padurea cu ghiocei si viorele. Cascada cu apa rece, langa care am facut un popas lung, un mic foc de tabara si multe fotografii... Drumetia pe poteci ascunse de frunzele toamnei trecute...

Drumul de intoarcere acompaniati de soarele la apus, reflectandu-se in apele Dunarii...

Primul weekend sub semne de primavara!

vineri, 11 martie 2011

Barfa


"Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia..."

marți, 8 martie 2011

Privilegiul de a fi femeie


Cand ma gandesc la prietenele mele, la toate femeile pe care le cunosc, le iubesc si le admir deopotriva mi se pare ca sunt foarte norocoasa! Ca fac parte dintre ele! De nenumarate ori de-a lungul vietii, in diferite situatii sau circumstante as fi dat orice sa fiu barbat! Ca sa imi fie mai usor! Dar azi, recunosc cu toata vinovatia, ca nu as schimba privilegiul de a fi femeie cu nimic!

Probabil suntem complicate, ne plangem tot timpul ca ne e greu, dar le rezolvam pe toate in cele din urma...

Probabil suntem de neinteles, barbatii o numesc elegant "mister feminin"...vrem tot timpul ceea ce nu putem avea si cand intr-un sfarsit obtinem, ne dorim altceva. Chiar daca e vorba de par drept cand il avem ondulat in acele bucle superbe de care ei s-au indragostit, atunci la inceput, chiar daca e vorba de o casnicie fericita, copii frumosi si o cariera infloritoare in acelasi timp...

Vrem sa ne casatorim de dragul rochiei de mireasa. Ce absurd! Cum pot barbatii intelege ca vrem sa fim printese macar o data in viata? Doar visam la asta de cand aveam cinci ani, nu-i asa? Fascinatia pentru rochia alba de mireasa ne acapareaza cu totul, pierzand din vedere de cele mai multe ori ce urmeaza dupa ziua cea mare! Cu siguranta ne casatorim din dragoste, cu alesul inimii, asa ca in povesti, cu inima deschisa si curata, dar din nefericire nu intotdeauna viata e ca in basme... Incercam sa trecem peste asta si creem noi o poveste frumoasa, aducand pe lume copii, muncind alaturi de cel drag, construind o casa, incercand sa intrevedem in viitor un happy end...

Avem privilegiul de a fi frumoase! Dupa reguli complicate si de neinteles pentru ei, aceastui fapt i se adauga o permanenta preocupare pentru a pastra ceea ce avem deja si pentru a il pune in valoare. Cu naturalete, binenteles! Pare un lucru tare complicat si chiar este!

Probabil ca suntem minunate de cele mai multe ori, asa cum alteori suntem imposibile, cicalitoare, enervante, plangacioase, nebune sau mai stiu eu cum! Probabil putin din fiecare. Dar oare fara toate astea viata nu ar fi plictisitoare?

Si stim sa iubim atat de frumos! Asta le face uitate pe cele de mai sus! De cele mai multe ori...

Cand ma gandesc uneori la prietenele mele, atat de diferite, atat de minunate, atat de uimitoare, mi se pare ca viata nu le ofera indeajunse bucurii! De cele mai multe ori, isi ascund nefericirea, lacrimile, durerea si trec peste tot si peste toate cu zambetul pe buze, regasindu-se in dragostea copiilor lor sau in micile placeri vinovate de zi cu zi...o rochie frumoasa, un parfum subtil, o bijuterie delicata, o cafea intre prietene...
La multi ani, dragele mele!

sâmbătă, 5 martie 2011

"Noi doi nu mai comunicam!"



Unele legaturi se rup odata pentru totdeauna. Problema e ca nu mai stim cum si cand a inceput a inceput acest proces. Inceputul destramarii e atat de imprecis incat, daca incercam sa recompunem acel moment s-ar putea sa fim si mai derutati.

Altele au fost rupte de la bun inceput. Numai ca nu ne-am dat seama. Fiindca desi comunicam, nu avem cu ce sa legam ceva care se incapataneaza sa nu faca nici nod, nici funda...

"Oamenii sunt legati prin fire invizibile", imi spunea demult un prieten bun. Dar legaturile astea sunt atat de incalcite uneori! Cine ar trebuie sa le dezlege? Poate ca tot noi?

Eu stiu ceva: ca sunt oameni pe care ii simt aproape, desi sunt atat de departe si altii care-mi sunt in preajma, dar la distanta de mii de ani lumina de fiinta mea...

joi, 3 martie 2011

Amintirile iernii


Se topesc gheturile, sfasiind luciul apelor cu cioburi in care se oglindesc padurile iernii trecute...

Vine primavara!
Sau era deja aici?